Nu stiu exact cand, dar de-a lungul procesului de maturizare, am ajuns sa ma numar printre impatimitii (impatimitele, de fapt) de adrenalina. Tati a zburat cu deltaplanul cand era tanar fecior asa ca e foarte posibil sa fie ceva genetic la mijloc. Cert e ca pe la 16 ani s-a nascut dorinta mea de a face skydiving si bungee-jumping cu ocazia majoratului meu. Jumatate din dorinta mi s-a indeplinit, cealalta jumatate inca asteapta finantare :)).

Despre experienta in sine imi e greu sa vorbesc pentru ca nu realizez deocamdata ca am avut parte de ea. E o nebunie de la inceput si pana la sfarsit. Imi amintesc ca inainte de a urca in avion eram super super emotionata si nu aveam stare ca mai apoi, la decolare sa ma relaxez complet (aproape!). Cand eram la 4000 de metri mergeam deja pe principiul: alta modalitate de a ajunge jos oricum nu mai exista.

Saltul propriu zis este pur si simplu de nedescris...4000 de metri, -2 grade si aproape 200 km/h! Un zambet tamp mi-a ramas fixat pe fata pe toata durata caderii libere, iar degetele mi-au 'inghetat' in pozitia 'ok'. Am avut la un moment dat o incercare de a arata un semn obscen (shame on me!) pentru a face o poza 'badass', dar a esuat lamentabil. In acele cateva secunde mi-a ramas doar capacitatea de a privi atent pamantul si de a memora acea noua perspectiva. Restul a fost 'pure bliss'.

Despre echipa TNT Brothers am doar cuvinte de lauda. Sunt profesionisti in adevaratul sens al cuvantului, stiu sa confere siguranta si sa te faca sa te bucuri de experientele pe care ti le ofera. Unde mai pui ca au o caterinca extrem de buna si un avion roz!

IMG_1955.jpg
IMG_1961.jpg